Istoria TARTARULUI

În secolul XIX, Jules Verne a scris un roman de mare succes în care descria poporul tartar (=tatar) ca fiind atât de crud încât devora carnea nepreparată, TĂIATĂ în bucăţele mici. Ştim cu toţii că tătarii erau duşmanii de moarte ai ruşilor. La acea epocă, apăruseră deja la Paris restaurante unde se servea repede, „bistro” (despre cuvântul „bistro” unii susţin că ar proveni din limba rusă, însemnând „repede”). Romanul lui Jules Verne devine atât de popular încât bistro-urile, chiar şi braseriile pariziene, lansează moda „carne tartare” şi clienţii încep să aprecieze în mod particular acest preparat pe bază de carne crudă, legume (castraveţi muraţi), fructe (capere) tăiate mărunt, considerat exotic şi sălbatic în acelaşi timp.
tartar
Cu trecerea timpului, bucătăriile moderne, noua orientare spre o bucătărie sănătoasă, cât mai încărcată de vitamine şi mai apropiată de gustul netransformat al materiei prime, au aderat la acest curent („tendinţa crud”), încât totul se poate pregăti astfel: peşte, fructe de mare, brânzeturi, fructe şi legume etc.

Tartarul se prepară pe pat de gheaţă pentru ca proteinele să rămână în carne şi să nu se elimine în preparat, alături de ingredientele folosite. Prin combinarea diferitelor ierburi şi condimente cu tipul potrivit de carne se obţin preparate savuroase care ne încântă papilele gustative!