In fiecare farfurie, o minunatie

_DSC2518

Aruncând o privire pe harta veche a oraşului, putem vedea că pe actuala stradă Emil Isac s-a aflat birtul Maimuţa Plângătoare – “Crâşmă şi restaurant renumit, situat pe strada Barta Miklos nr. 3 între anii 1930-1940”. Chiar dacă de-a lungul curgerii anilor, localul a fost martor ori de cate ori strada şi-a schimbat denumirea, devenind pe rând:  strada Bastya, Seta, Setater, 1Mai, Barta Miklos, restaurantul şi-a păstrat identitatea şi faima.

Cel care a botezat restaurantul este chiar proprietarului localului din acele vremuri, un domn gras, care plângea în hohote când era băut, de tremurau feţele de pe mese, ba chiar şi sticlele de vin şi lichior se ciocneau între ele de durere. Toată suferinţa şi nenorocirea lui se datorau localului concurent, deschis în vecinătate, intitulat sugestiv: Gaura Dulce.

Cunoscut şi în rândul angajaţilor pentru „concertele” sale lacrimogene, într-o vreme, picolo-ul restaurantului, având o discuţie cu cel care aproviziona cu sifon restaurantul, spunea despre angajatorul său: „Urlă ca o maimuţă plângătoare„. Trăgând cu urechea, proprietarul a avut revelaţia numelui: Maimuţa Plângătoare. Imediat a trimis după pictorul de firme pentru a comanda zugrăvirea noului nume. Astfel că, deasupra intrării, pe o placă a fost pictată o maimuţă care plânge. Atât în timpul naţionalizărilor, cat şi în toată perioada comunistă, localul a fost închis. După apusul regimului comunist,  restaurantul a renăscut, la început, sub forma unei grădini de vară.

Păstrând tradiţia locului, o atmosferă relaxantă si placută, astăzi, restaurantul Maimuţa Plângătoare tinde să redevină acelaşi restaurant renumit, cautând să ducă mai departe tradiţia şi faima de altădată.